Cuvinte

gânduri şi idei

Startup school

leave a comment »

Pe blogul lui Alex Brie am dat peste o prezentare foarte mişto – David Hanson – 37 Signals, Ruby on Rails. Aşa am aflat de Omnisio, o îmbinare foarte reuşită între Slideshare şi Youtube. Tot pe Omnisio pot fi găsite şi alte conferinţe de la Startup school.

Written by George

mai 1, 2008 at 5:49 pm

About teams and internet

cu 2 comentarii

Internetul e unul din puţinele industrii ce îţi permit să visezi, să fii pasionat şi să ţi se recunoască rapid meritele. E adevărat, internetul e doar un mediu, un suport pentru management, marketing, publicitate sau PR. Dar în acelaşi timp, trecând peste aspectele concrete, internetul rămâne un punct de întâlnire al câtorva ‘nebuni’. De foarte puţine ori aceşti ‘nebuni’ sunt reuniţi într-o echipă ce poate să realizeze lucruri uimitoare. De ce? Pentru că se întâlnesc două ingrediente minune: plăcerea de a lucra pentru un vis comun. Fie ‘pentru a face ceva mai bine’ sau ‘pentru a veni cu o idee nouă’, a lucra pentru un concept e mult mai satisfăcător decât pentru a lucra pentru bani sau pentru a deveni, de exemplu, ‘agenţia nr.1′.

Din păcate acele aspecte concrete intervin şi distrug de cele mai multe ori acest ideal. E foarte greu să găseşti îmbinarea ideală. Când eşti tânăr ai foarte multe idei şi pasiune, dar nu ai experienţă, sprijin financiar sau echipă. Îţi formezi o echipă dar mai rămân celelalte. Ulterior e posibil să găseşti sprijin financiar, să-ţi completezi experienţa, însă, găsirea unei echipe va fi problematică. Va fi momentul în care aproape nimeni nu va mai lucra din plăcere.

De aceea mă întreb uneori de ce atunci când găseşti îmbinarea asta fericită, de echipă ce lucrează cu plăcere, sprijin financiar foarte bun şi experienţă rezonabilă, alegi să restructurezi, să schimbi obiectivele?

Rezultatul va fi unul singur: echipa se va destrama, oamenii vor pleca.

Cum să eviţi asta? Analizează cât se poate de bine cultura organizaţională din acea companie, observă care sunt relaţiile dintre toţi membrii echipei şi apoi decide ce trebuie îmbunătăţit. Cea mai bună modalitatea de a analiza şi observa este să fii tot timpul prezent sau o cale şi mai rapidă: o ieşire la bere. Poate scuti săptămâni întregi de observaţie la locul de muncă.

Pe de altă parte, cea mai proastă metodă este să pui HR-ul să facă treaba asta prin interviuri şi teste motivaţionale. HR-ul nu va putea să-ţi ofere decât o perspectivă obiectivă, artificială – ştiinţifică. Tu ai nevoie de o perspectivă calitativ-subiectivă, pentru că trebuie să simţi că un om este bun, mai departe de aspiraţiile sale personale, profesionale sau de competenţele sale din CV.

În condiţiile în care să spunem că este nevoie de o schimbare de obiective, de management şi strategie, nu înţeleg de ce este preferat de fiecare dată modelul tip ‘turmă’ de împarţire a echipelor (programatorii cu programatorii, designerii cu designerii, project managerii cu project managerii, ş.a.m.d) în detrimentul uneia diversificate, să-i zic?

Nu ştiu dacă există studii referitoare la eficienţa unei echipe ‘diversificate’ VS eficienţa mai multor echipe tip ‘turmă’ pentru un singur proiect, dar mă îndoiesc că ar ieşi câştigătoare cele din urmă.

Urma să mai scriu câteva argumente pentru susţinerea organizării unei echipe ‘difersificate’ dar nu ştiu nimic despre organizarea şi dinamica grupurilor, motiv pentru care n-aş vrea să scriu prostii.

Ideea textului mi-a venit în urma articolului lui Dragoş Mănac.

Written by George

mai 1, 2008 at 1:03 am

New theme

leave a comment »

Mi-am schimbat tema blogului de câteva zile. Surprinzător de repede chiar, deoarece, de obicei, durează foarte mult până să găsesc ceva ce să-mi placă.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre cel care a realizat tema pe care o folosesc: Lucian Marin. După puţin browsing prin site-ul personal, am găsit un blog scris bine şi un site cât se poate de… inspirational.

Written by George

aprilie 30, 2008 at 1:21 am

Postat in General

Tagged with , ,

TVR1 şi TVR Cultural

leave a comment »

1. Tocmai am văzut o ştire pe care nu credeam că o voi vedea la TV şi în nici un caz nu la TVR1: Lansarea GTA4.

2. TVR1 şi TVR Cultural au fost somate de CNA deoarece în luna martie, au avut în total 102 greşeli ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române.

3. TVR1.ro de ce stă degeaba? E greu să facă măcar un redirect spre tvr.ro dacă altceva nu poate?

Written by George

aprilie 29, 2008 at 7:52 pm

Postat in Media

Tagged with , , , ,

Angajat şi angajator

leave a comment »

Observam acum vreo 2 săptămâni desfăşurarea acţiunii dintr-o firmă oarecare, din care a plecat un angajat ca urmare a faptului că nu a fost înţeles de către ‘management’. Bineînţeles şi reciproca e valabilă, ‘managementul’ a pierdut un om pentru că nu a fost capabil să se facă înţeles.

Mi s-au părut interesante următoarele aspecte:

  • fiecare a cosiderat că nu este înţeles de către celălalt
  • angajatul s-a considerat de neînlocuit
  • managementul a fost haotic în decizii şi exprimare

Concluziile desprinse de aici:

  1. Nimeni nu e de neînlocuit (angajat sau angajator)!
  2. Ca manager gandeşte de 10 ori şi spune / explică o singură dată.
  3. Învaţă şi respectă “A worker’s plea”.

A worker\'s plea

Written by George

aprilie 29, 2008 at 6:25 pm

Postat in Idei

Tagged with , , ,

De Paşti

leave a comment »

Observ că n-am mai scris nimic pe aici de anul trecut, de Crăciun. Acum fiind Paşti, consider că e un motiv în plus să revin măcar puţin la scris.

De Paşti am încercat să mă relaxez puţin făcând ceea ce a făcut 90% din populaţia ţării: am mâncat (mult), băut (puţin), dormit (mult). Nu ştiu sigur dacă sunt mai relaxat ca înainte, dar ştiu sigur că sunt mai plictisit.

De când n-am mai scris pe aici observ că tot dashboardul s-a înnoit. Îmi place, parcă e mai light, mai stilizat. Păcat că nu mi-a reţinut şi setările făcute (oră, permalink). Iar dacă tot sunt atât de multe schimbări, m-am gândit că o temă nouă nu strică.

Written by George

aprilie 29, 2008 at 12:29 am

Postat in Gânduri, Uncategorized

Tagged with ,

De Crăciun…

leave a comment »

Am primit mai demult o leapşă de la Alexandra, referitoare la ce-mi doresc de Crăciun. Până azi n-am ştiut, aşa că răspund doar acum: mi-aş dori ca cei dragi să fie bine. Pentru că atunci când cei dragi sunt bine şi tu eşti, şi te poţi bucura de toţi şi toate.

Când vezi că nici măcar pentru o clipă tristeţile şi supărările nu iau o pauză, când simţi tot mai des prin gând întrebarea “iar după toate astea, ce va urma?” şi te gândeşti că deşi îţi păstrezi încrederea în acel veşnic “va fi bine”, poate cei din jur s-au săturat să-l tot audă, stai în expectativă, îţi ocupi timpul cu tot felul de lucruri mărunte şi aştepţi pur şi simplu ca timpul să treacă…

Written by George

decembrie 26, 2007 at 12:30 am

Postat in Gânduri

Tagged with ,

VSFMO

leave a comment »

În ultima lună, noiembrie – decembrie, o schimbare de domiciliu şi un training interesant, m-au ţinut ocupat.
De curs am aflat prima dată dintr-un mail al grupului de master în marketing online* (A.S.E.) de pe yahoo şi prima impresie n-a fost una prea bună. Mă gândeam că nu e nimic serios.
Ulterior, am văzut acelaşi anunţ pe blogul lui manafu şi m-am convins că e totuşi ceva serios. M-am înscris, am fost acceptat, am învăţat, lucrat şi terminat. Cursul s-a numit “Vreau să fac marketing online“. Detalii despre companiile organizatoare, prezentările la care am asistat, traineri şi proiectele la care am lucrat se găsesc pe blogul respectiv, n-am să mai detaliez şi eu aici amănuntele astea.

Până la acest curs, n-am reuşit să înţeleg de ce oamenii plătesc uneori o mulţime de bani pentru a asista la prezentări sau conferinţe ţinute de oameni importanţi din diferite domenii. La fel, n-am simţit până acum ce înseamnă să fii interesat de un anumit domeniu, să fii entuziasmat şi pentru prima dată aşteptările să nu-ţi fie înşelate. Să nu se înţeleagă greşit, găsesc fără greşeală şi deosebit de interesante prezentările ţinute de traineri, nu şi întregul proces de desfăşurare a acestui program.

În mod deosebit mi-a plăcut ideea “practicii” de după prezentări. Chiar dacă era obositor, a meritat. După prezentări, fiecare echipă (au fost 6 echipe în total) mergea “în practică” la o anumită firmă din cele organizatoare ale evenimentului, unde, într-un mod foarte amical şi deschis se stătea de vorbă cu un reprezentant despre firma respectivă.

Acum, câteva plusuri şi minusuri:

Minusuri: lipsa unei comunicări optime între organizatori şi participanţi
lipsa prezentărilor care trebuiau trimise pe mail fiecărui participant
feedbackul pentru fiecare proiect finalizat a lipsit cu desăvârşire
mici greşeli organizatorice (de ex. anul de pe diploma acordată după finalizarea training-ului e greşit)

Plusuri: informaţiile teoretice şi practice obţinute în urma prezentărilor
networkingul

Indiferent de numărul plusurilor şi minusurilor, participarea la acest training şi posibilitatea unei viitoare angajări în domeniu, reprezintă un mare câştig.

În final, echipa mea a câştigat locul 2, iar fiecare participant a primit acest premiu.
______________
*masterul în marketing online de la A.S.E. nu are nicio legătură cu online-ul în afară de modalitatea în care se desfăşoară. online, that is. dar despre asta într-un alt post.

Written by George

decembrie 23, 2007 at 11:16 pm

Postat in General

Tagged with , ,

Trandafirul unei pasiuni neîmplinite

cu un comentariu

Ajunge să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită. (Antoine de Saint Exupery)

Astfel de cugetări m-au făcut să cred că pot turna în viaţă elixirul ameţitor al viselor ireproşabile de iubire, în care două suflete se pot contopi fără să se dizolve sau să alterneze. Pe tonalităţi de iubire şi vise frumos înscrise pe pagini îngălbenite de vreme am învăţat să ating mirosul cu ochii şi să palpez auzul cu buzele.

Pe cugetări de Exupery am învăţat să privesc toate lucrurile magice care freamătă, ard, strălucesc, luminează, înfloresc, şi cântă în noi şi în preajma noastră. Optimismul debordant al acestui scriitor mi-a călăuzit paşii de-alungul multor ani, sădind în mine certitudinea că atât timp cât ai speranţa că undeva există acea fiinţă minunată, o vei întâlni – când va fi timpul potrivit. Persoana care va arunca un pod asupra tuturor singurătăţilor ce ţi-au tocit sufletul până la întâlnirea ei…

Cumplitul adevăr este că tocmai cel ce a aşternut atâtea cuvinte despre tainele iubirii, nu a reuşit să-şi întâlnească sau să-şi îngrijească propriul trandafir.

Dar el singur este mai important decât voi toţi la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cât să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plângându-se, ori lăudându-se, ori, uneori, chiar tăcând. Pentru că este trandafirul meu. (Micul Print)

Viaţa lui a fost o căutare neîncetată a acelei fiinţe gingaşe şi neajutorate (cu doar patru spini) dar ea s-a lăsat aşteptată pentru mult timp. Mai mult decât avea el de trăit… Femeile ce s-au perindat în viaţa lui au fost doar proiecţii mult prea lipsite de magia acelei fiinţe pe care el o căuta, cu atâta ardoare printre înalturile cerurilor, departe de lumea diformă şi închistată… A fost iubit ca soţ, partener, amant, dar el, la rândul său nu a ştiut cum să iubească. Tragedia cea mai mare a omului este aceea că deprinzându-se cu căutarea, uită să mai şi găsească.

Exupery a trăit şi a iubit în şi prin cuvântul scris! Şi-a adăpostit, apărat, ascultat şi udat trandafirul numit Consuelo (soţia sa) doar cu scrisori de dragoste sosite de la mii de kilometri distanţă:

Consuelo, j’ai besoin de vos lettres comme du pain. Vous êtes mon doux devoir et je voudrais vous abriter. Je voudrais simplement vous dire que je vous aime. Soyez en aussi certaine que du jour.

A fost sau nu îndeajuns? A fost sau nu o iubire frumoasă? Pot cuvintele să înlocuiască acele gesturi tandre ale sufletelor îndrăgostite: îmbrăţişarea înţelegătoare şi protectoare, surâsul dulce şi încurajator, sărutul cu aromă de coji de portocală?

În definitiv, cine iubeşte mai mult şi mai frumos? Cel ce mânuieşte cuvintele cu iscusinţă sau cel ce este pierdut pentru cuvinte?

Written by floaredenumauita

decembrie 11, 2007 at 11:34 pm

Postat in Gânduri

Tagged with

Albastru Beirut

leave a comment »

Azi ascultăm Travka.

Written by George

noiembrie 10, 2007 at 2:46 am

Postat in Muzică