Cuvinte

Ajunge să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită. (Antoine de Saint Exupery)

Astfel de cugetări m-au făcut să cred că pot turna în viaţă elixirul ameţitor al viselor ireproşabile de iubire, în care două suflete se pot contopi fără să se dizolve sau să alterneze. Pe tonalităţi de iubire şi vise frumos înscrise pe pagini îngălbenite de vreme am învăţat să ating mirosul cu ochii şi să palpez auzul cu buzele.

Pe cugetări de Exupery am învăţat să privesc toate lucrurile magice care freamătă, ard, strălucesc, luminează, înfloresc, şi cântă în noi şi în preajma noastră. Optimismul debordant al acestui scriitor mi-a călăuzit paşii de-alungul multor ani, sădind în mine certitudinea că atât timp cât ai speranţa că undeva există acea fiinţă minunată, o vei întâlni – când va fi timpul potrivit. Persoana care va arunca un pod asupra tuturor singurătăţilor ce ţi-au tocit sufletul până la întâlnirea ei…

Cumplitul adevăr este că tocmai cel ce a aşternut atâtea cuvinte despre tainele iubirii, nu a reuşit să-şi întâlnească sau să-şi îngrijească propriul trandafir.

Dar el singur este mai important decât voi toţi la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cât să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plângându-se, ori lăudându-se, ori, uneori, chiar tăcând. Pentru că este trandafirul meu. (Micul Print)

Viaţa lui a fost o căutare neîncetată a acelei fiinţe gingaşe şi neajutorate (cu doar patru spini) dar ea s-a lăsat aşteptată pentru mult timp. Mai mult decât avea el de trăit… Femeile ce s-au perindat în viaţa lui au fost doar proiecţii mult prea lipsite de magia acelei fiinţe pe care el o căuta, cu atâta ardoare printre înalturile cerurilor, departe de lumea diformă şi închistată… A fost iubit ca soţ, partener, amant, dar el, la rândul său nu a ştiut cum să iubească. Tragedia cea mai mare a omului este aceea că deprinzându-se cu căutarea, uită să mai şi găsească.

Exupery a trăit şi a iubit în şi prin cuvântul scris! Şi-a adăpostit, apărat, ascultat şi udat trandafirul numit Consuelo (soţia sa) doar cu scrisori de dragoste sosite de la mii de kilometri distanţă:

Consuelo, j’ai besoin de vos lettres comme du pain. Vous êtes mon doux devoir et je voudrais vous abriter. Je voudrais simplement vous dire que je vous aime. Soyez en aussi certaine que du jour.

A fost sau nu îndeajuns? A fost sau nu o iubire frumoasă? Pot cuvintele să înlocuiască acele gesturi tandre ale sufletelor îndrăgostite: îmbrăţişarea înţelegătoare şi protectoare, surâsul dulce şi încurajator, sărutul cu aromă de coji de portocală?

În definitiv, cine iubeşte mai mult şi mai frumos? Cel ce mânuieşte cuvintele cu iscusinţă sau cel ce este pierdut pentru cuvinte?