About teams and internet
Internetul e unul din puţinele industrii ce îţi permit să visezi, să fii pasionat şi să ţi se recunoască rapid meritele. E adevărat, internetul e doar un mediu, un suport pentru management, marketing, publicitate sau PR. Dar în acelaşi timp, trecând peste aspectele concrete, internetul rămâne un punct de întâlnire al câtorva ‘nebuni’. De foarte puţine ori aceşti ‘nebuni’ sunt reuniţi într-o echipă ce poate să realizeze lucruri uimitoare. De ce? Pentru că se întâlnesc două ingrediente minune: plăcerea de a lucra pentru un vis comun. Fie ‘pentru a face ceva mai bine’ sau ‘pentru a veni cu o idee nouă’, a lucra pentru un concept e mult mai satisfăcător decât pentru a lucra pentru bani sau pentru a deveni, de exemplu, ‘agenţia nr.1′.
Din păcate acele aspecte concrete intervin şi distrug de cele mai multe ori acest ideal. E foarte greu să găseşti îmbinarea ideală. Când eşti tânăr ai foarte multe idei şi pasiune, dar nu ai experienţă, sprijin financiar sau echipă. Îţi formezi o echipă dar mai rămân celelalte. Ulterior e posibil să găseşti sprijin financiar, să-ţi completezi experienţa, însă, găsirea unei echipe va fi problematică. Va fi momentul în care aproape nimeni nu va mai lucra din plăcere.
De aceea mă întreb uneori de ce atunci când găseşti îmbinarea asta fericită, de echipă ce lucrează cu plăcere, sprijin financiar foarte bun şi experienţă rezonabilă, alegi să restructurezi, să schimbi obiectivele?
Rezultatul va fi unul singur: echipa se va destrama, oamenii vor pleca.
Cum să eviţi asta? Analizează cât se poate de bine cultura organizaţională din acea companie, observă care sunt relaţiile dintre toţi membrii echipei şi apoi decide ce trebuie îmbunătăţit. Cea mai bună modalitatea de a analiza şi observa este să fii tot timpul prezent sau o cale şi mai rapidă: o ieşire la bere. Poate scuti săptămâni întregi de observaţie la locul de muncă.
Pe de altă parte, cea mai proastă metodă este să pui HR-ul să facă treaba asta prin interviuri şi teste motivaţionale. HR-ul nu va putea să-ţi ofere decât o perspectivă obiectivă, artificială - ştiinţifică. Tu ai nevoie de o perspectivă calitativ-subiectivă, pentru că trebuie să simţi că un om este bun, mai departe de aspiraţiile sale personale, profesionale sau de competenţele sale din CV.
În condiţiile în care să spunem că este nevoie de o schimbare de obiective, de management şi strategie, nu înţeleg de ce este preferat de fiecare dată modelul tip ‘turmă’ de împarţire a echipelor (programatorii cu programatorii, designerii cu designerii, project managerii cu project managerii, ş.a.m.d) în detrimentul uneia diversificate, să-i zic?
Nu ştiu dacă există studii referitoare la eficienţa unei echipe ‘diversificate’ VS eficienţa mai multor echipe tip ‘turmă’ pentru un singur proiect, dar mă îndoiesc că ar ieşi câştigătoare cele din urmă.
Urma să mai scriu câteva argumente pentru susţinerea organizării unei echipe ‘difersificate’ dar nu ştiu nimic despre organizarea şi dinamica grupurilor, motiv pentru care n-aş vrea să scriu prostii.
Ideea textului mi-a venit în urma articolului lui Dragoş Mănac.
iesitul la o bere este probabil cea mai ieftina metoda de teambuilding, dar nu e un panaceu universal. tipii care “dau bine” la bere nu o fac neaparat si la birou. cat despre HR si interviuri motivationale… astea sunt o gluma uriasa.
cred ca secretul unei echipe bune sta intr-un sef de echipa cu bune calitati de psiholog - cineva care sa stie sa sudeze echipa, care sa fie bun prieten si confident cu toti, etc.
Da, un team-lider bun trebuie să aibă capacitaţi foarte bune de relaţionare.
Citeam acum câteva săptămâni într-o carte de project management că cele mai multe probleme într-un proiect intervin din cauze personale, fără nici o legătură cu proiectul la care se lucrează.
Iar de cele mai multe ori chiar aşa şi e, de aceea cred că team-liderul / project managerul trebuie să fie perceput de cele mai multe ori ca prieten (amic) şi nu ca şef (autoritate).