Arhiva pentru categoria ‘Filme’
Master and Commander
Am spus de multe ori că “e ultima dată când mai am încredere în notele de pe IMDB” dar după ce am văzut filmul ăsta chiar intenţionez să mă ţin de cuvânt. Master and Commander are 7,5 pe IMDB, eu nu i-aş da nici măcar 5. Fără început, fără sfârşit, cu o desfăşurare de evenimente plictisitoare şi superficială.
Pierdere de vreme.
Closer
Iată un film pe care l-am simţit aproape.
Aproape totul a fost o minciună, aproape totul a fost… dragoste, vis şi aproape totul a fost atât de real, încât a durut. Mi-au plăcut paralelismele visare – realitate, minciună – adevar, început – sfârşit. Mi-au plăcut personajele, sfârşitul şi morala.
Trecând peste banalul ‘fiecare sfârşit e un început’ şi peste aparenţa de ‘haotic şi repetitiv’, ideea ce a ajuns până la mine a fost una pe cât de reală, pe atât de adevărată. Nu se poate clădi nimic pe minciună, nici măcar în vis. Mai devreme sau mai târziu vei obosi şi vei vrea sa dormi. Ce lucru, să observi atunci că tu de fapt dormi, iar visul pe care-l ai e chiar viaţa ta, clădită pe minciună.
Confuz. Însă totodată relativ, nuanţat şi… ciudat de adevărat.
Nu pot să aleg un moment fără să fiu tentat să povestesc tot filmul şi nu pot să povestesc întreg filmul fără să discut tot ceea ce el presupune. Asemenea, nu pot să discut toate ideile fără să fiu nevoit să aleg momente pe care să le povestesc.
Un film format din secvenţe, în care fiecare final deschide o altă perspectivă, lăsând sfârşitul filmului să se piardă în imaginaţia celui ce gândeşte.